Contrar părerii majorității, zborurile cu low-cost nu-s chiar așa de negre. Și dacă vi se par, vă recomand cu răceală o călătorie până la Pitești cu Lucky Tour. Senzațiile sigur vor fi nebănuite! Oricum, călătoria durează tot cam atât…

Noi suntem adepții “am venit, ne-am plimbat, am pus piciorul în hotel doar pentru duș și somn”, așa că ne uităm mai mult la cost, poziție și facilități. Pentru cine nu se uită la dimensiunea camerei sau priveliștea de pe geam, hotelul unde ne-am cazat a fost perfect: doar 4 stații de Victoria, un supermarket Sainsbury’s la 3 minute depărtare, un KFC, un McD și vreo 3-4 pub-uri în jurul stației de metrou și-au făcut treaba foarte bine.

Am fost avertizați din toate părțile că Londra e scumpă. Da, e scumpă dacă faci conversia în lei. Dacă te raportezi la un salariu decent din UE, nu mai pare așa inabordabilă. Adică bei liniștit o bere într-un pub cu 2 lire jumătate ( poate chiar mai ieftină ca pe Lipscani, dacă stau să mă gândesc) și mănânci o masă cu 5-6 lire (de persoană).

Cum e Londra? Superbă! N-aș putea spune totuși dacă e mai frumoasă ca Parisul… Din fericire am prins și vreme frumoasă (in iunie) și doar vreo 33 ploi răzlețe. Oricum, nimic față de potopurile pentru care mă pregătisem eu psihologic.

Circulația anapoda te cam derutează, dar noroc că s-au gândit ei și la asta: la toate trecerile au scris pe jos în care direcție să te uiți. În rest, îți vine să plângi când vezi cum se circulă: nici un urangutan băgăreț, nu tu claxoane în milisecunda premergătoare culorii verde la semafor, nici un nebun care aleargă disperat. oricum, Big Brother veghează temeinic. Semafoarele: o minune a ingineriei. În fiecare intersecție câte patru! Și sunt cât roata carului, nu care cumva să nu-l vezi. Nici unul prin copaci, nici unul care să nu funcționeze.

Muzeele sunt gratis, dar și unde ai de plătit, pregătește-te să coste. Westminster Abbey – 16 lire, London Eye vreo 25, London Tower 20. Cel din urmă un must-have, măcar pentru bijuteriile coroanei. Tot aici ai parte de cei mai tari ghizi. Nu spun decât că oamenii ăia chiar știu să-și vândă produsul.

Mâncarea e bună în primele 2 zile. După, ți se apleacă. Variantele ce ți se oferă prin pub-uri sunt ori fish&chips, ori vreo plăcintă, mai toate felurile asortate cu mazăre (n-am reușit să aflu încă dacă mazărea e legumă națională la ei). Micul dejun și mai sărac în opțiuni. Porțiile totuși sunt uriașe! Berea pe de altă parte, sau mai bine zis ale, provoacă dependență. Iar cidrul de pere (dacă știți careva că se găsește și în România, pls, dați-mi de veste) e absolut genial!!! Rekordelig sau Kopparberg – e atât de bun că îți vine să bei în continuu. Mai am o singură sticlă în frigider și o păstrez pentru zile negre, de adăpat.

Metroul, la fel de bine organizat ca in Paris – n-ai cum să te pierzi. Deși la suprafață in Paris era mult mai ușor (și mai repede) să dai de o gură de metrou. O altă chestie mai inedită: DLR-ul am observat noi că mergea fără conductor… Oricum, întârzieri nu cred că am prins vreodată.

În rest, civilizația guvernează. Curățenie, o entitate vizuală integră, fără ieșiri abrupte din peisaj (adică fără țigănii, mai pe românește), oameni relaxați și veseli… N-ai cum să nu te simți bine (poate stingher atunci când din instinct mai faci câte-o grosolănie). Cred că aș putea trăi în Londra și de-ar ploua non-stop (și eu URĂSC ploaia!).Vă las cu poze, că știu ele mai bine să povestească…

Mai toate generațiile de smartphone-uri au încercat cred (mai pe sub perdea, mai pe față) să copieze iPhone-ul. Toate tabletele sunt un rip-off fără obraz după iPad, deși nici unul dintre producători n-ar recunoaște-o în ruptul capului.

Până azi. Atât! Steve, be proud! Așa se face un rip-off ca la carte. Adică noi de ce să copiem la infinit (și prost) iPhoanele și site-urile și prezentările de iPhoane când putem să facem un… iPod la care să și vorbești?! Na, că la asta nu se gândise nimeni până acum.

Ia luați de-aici, să nu ziceți mâine că n-ați știut că era iPod:

Când o apărea și la noi mi-oi lua și eu un iSwipe de-ăsta.

Ne învărtim 20 de minute în jurul cozii, timp în care respectivul tot căuta cablul de alimentare. Dă telefoane, încearcă să înfigă un alt cablu în alimentare, tot nu merge. Eu deja încep să fac spume şi spasme nervoase mi se ridică pe şira spinării. Ca să “ne ajute” vine unul mai plin de deşteptaciune: “Ia încearcă alt  model!”

Bă, eşti prost?!?!?!

Păi io PE ĂLA ÎL VREAU!!! Nu alt model! De-aia te-am pus să-l încerci PE ĂLA şi nu altul!!! Cât de cretin să fii?!

Eu deja mă zbăteam pe jos în convulsii, când mă loveşte: las’ mă, că îl luăm aşa şi gata. Mă duc repede la raion ca să constat cu stupoare că nu mai este pe stoc. Pe partea cealaltă bântuia nestăvilit acelaşi băiat care căutase de zor cablul de alimentare. Îi zic: “Păi văd că de fapt media playerul ăsta nu mai este pe stoc…”

Răspunsul vine implacabil:

“Păi da, nu-l mai avem.”

După am mâncat nişte tagliatelle oribile cu trufe la Pizza Hut.

Cum am mai spus şi pe aici (şi prin alte locuri) ştirile de obicei îmi provoacă silă şi greaţă. Aşa că n-am avut plăcerea să urmăresc îndeaproape miliardele de analize televizate şi para-despicate cu privire la “dezastrul de la BAC”, aşa cum s-au grăbit neinspirat să îşi intituleze materialele deopotrivă şi în acelaşi segment orar şi iRealitatea şi Antena 3.

Situaţia este cât se poate si simplă. Şi contrar părerii generale, nu, nu Băsescu/PD-L se ascunde mişeleşte în spatele apocalipsei, şi nici chiar ministrul Educaţiei. Ba din contră, eu zic că acest domn Funeriu (şi mă dor chiar degetele scriind acest lucru) a făcut primul lucru bun (şi probabil singurul) din somptuoasa sa carieră la cârma Educaţiei: treaba aia cu camerele de filmat în sala de examen. Măcar aşa începem să mai ieşim din bula asta de naivitate soră cu prostia în care ne aflăm.

Se îndoia careva de faptul că în România se face educaţie? Ferească sfântul!

Ceea ce s-a întâmplat la BAC anul ăsta nu reflectă decât mocirla deplorabilă în care se scaldă învăţământul românesc. Şi că s-a întâmplat aşa, nu poate fi decât un lucru bun: poate ne trezim şi noi şi om face în sfârşit ceva.

În ordinea clasamentului, principalii vinovaţi sunt următorii:

1. Ministerul Educaţiei, care îşi bate joc de învăţământ acceptând profesori sub-mediocri la catedră. E absolut inacceptabil de absurd ca un profesor cu note de 3-4-5 la testările pentru atestat să i se fie permis accesul în sala de clasă. Un profesor care nu ştie măcar de 9 materia pe care trebuie să o predea n-are ce căuta la catedră.

2. Părinţii, care nu se interesează de educaţia pe care o primesc odraslele pline de talent. Câţi părinţi mai trec lunar pe la şcoală, câţi mai ştiu în ce anturaj se învârt copiii lor, câţi mai ştiu numele profesorilor? Câţi dintre ei mai ştiu orarul copilului, îl mai ascultă la lecţii sau îl ajută la teme? Ce părinţi se mai interesează de ceea ce învaţă copiii lor la şcoală, şi cum şi cât studiază?

Elevii ce vină să aibă săracii, dacă trăiesc într-o lume total debusolată? Sunt copii, de-aia trebuie împinşi de la spate, supravegheaţi, motivaţi, stimulaţi (şi mai găsiţi voi câteva atribute).

Aşa că nu vă mai tăvăliţi plini de îngrijorare că 40% din elevi n-au promovat. Nu toată pleava trebuie să aibă bacalaureat, şi nici toţi nu trebuie să avem facultate. Cineva mai trebuie să măture şi străzile sau să culeagă căpşunele spaniolilor (nu-mi vine să cred, dar mă pun de acord cu Băse de data asta!). Nici un şoc prea mare n-ar trebui să fie, că doar n-am fost în comă 20 de ani.

Părinţi, profesori, miniştri – nu mai căutaţi ţapi ispăşitori pentru faptul că aţi eşuat lamentabil. Generaţiile de azi vă vor da în cap mâine. Sincere felicitări.

Foto

♥ Ce atâta la bine și la rău? Să ne-adaptăm vocabularul conform normelor în vigoare: la bine și în criză…

♥ Ce-are primarul cu căsătoria? Că doar cu banca ai de împărțit până la urma urmei… Nu te mai duci la ofițerul stării civile, ci la cel  de credite, să vă uniți creștinește datoriile, întru dobânda agreată dimpreună cu banca.

♥ Nașii se aleg dintre directorii de bănci, că până la urmă o dată vede nașul contractul de creditare al finului, nu-i așa?

♥ Nunta se plătește pe cardul Avantaj în 12 rate fără dobândă, iar darul se dă în rate la ipotecă.

♥ Soață, soție, bărbat, soț, nevastă… Codebitor/Codebitoare și-am încheiat discuția!

♥ Copiii se vor înregistra tot la ofițerul de credite, spre a-mpărți frățește ipoteca cu părinții, până la adânci bătrâneți.

Ce să vă mai urez, decât Ipotecă de piatră!

06.50 Intonarea imnului național pe acorduri populare

07.00 Știrile dimineții. Dintre principalele titluri:

- Concert Arme și Trandafiri mâine seară în București.

- Ștefan Locuridemuncă lansează astăzi ultimul aparat euTAMPON Doi. Compania Măr așteaptă creșteri în vânzări de peste 47%.

- Întâlnire la nivel înalt între Gheorghe Tufiș și actualul președinte american, Baracă Obama.

- Anbun și Poddepiatră lucrează împreună pentru dezvoltarea unui nou tip de anvelopă.

- Pe marile ecrane astăzi: Olarul Păros și piatra filosofală; Cum am întâlnit-o pe mă-ta; Pădure Gump; Bastarzi inglorioși;

08.20 Publicitate (pată Cap și Umeri, pată Întotdeauna, pată Portocaliu, pată Bere Galbenă, pată Cartela Broască, pată Linia de Nuci)

08.30 (R) Film artistic: Ion Legătură: Mâine nu moare niciodată

10.45 Desene animate: Mihăiță Șoricelul

12.00 (R) Doctor Casă, Medic – ep 23, serial

12.40 Publicitate (pată Spală și Pleacă)

13.00 Știrile prânzului – Ediție specială

- Nunta regală a prințului William de Balene cu Ecaterina Tonădemijloc. Transmisiune live de la Abația Westminster.

17.00 Secretul Victorei - prezentare colecția de primăvară/vară.

18.00 Doctorul Care, serial, ep. 42

19.00 Știrile serii

- Spărgători de case racolau victimele prin rețelele de socializare Carteafețelor și Patrupătrat.

- Un investitor român pe Strada Peretelui a reușit să piardă 30 de milioane de dolari.

- Record de vânzâri la bilete pentru concertul Doamna Gaga din Lisabună.

- Compania Procter și Jocdenoroc anunță o crește de 12% pe trimestrul I.

- Un criminal a postat filmul crimei pe TuTub.

20.00 Filmul serii: Pulpă Ficțiune.

23.00  Sâmbătă noaptea în Direct (divertisment)

Ştiu că odraslele voastre sunt minunate, mirobolante şi ca nimeni alte pe lumea asta şi că se trag din viţa nobilă a eului vostru idem de deosebit.

Dar înainte de a le elibera cu graţia unei vite nebune pe pajistea înflorită, vă rog eu mult măcar să-i investiţi cu doar câteva reguli de bun simţ ale ieşirilor in public, la spectacole. Nu de alta, dar avem pretenţia unor consumatori de societate măcar de lumea a treia. Şi mâine-poimâine ajung aşa, ca voi.

♣ Sălile de film sau de spectacol nu sunt o ghenă publică. Nu toţi aspirăm să stăm printre gume de mestecat, chipsuri ambalaje sau cutii de suc. Nici nu vreau să trebuiască să-mi dezlipesc cu greu la fiecare pas tălpile de podeaua lipicioasă de Cola.

♣ Filmele NU se comentează. Nu eşti nici vreun comentator de top, nici suficient de inteligent. Faptul că descrii cu voce tare scenele nu-i ajută nici măcar pe orbi (presupunând că ar fi în sală) şi nici plăcere nu produce. Văd şi eu ce se întâmplă pe ecran, n-am nevoie de interpret. Acasă faci cum te taie capul, dar din păcate nu eşti acasă.

♣ Râsul e bun, dar cu măsură. Nu-i nevoie să te-audă trei cinematografe pe raza Bucureştiului, şi nici să aplauzi ca apucatul când e comedia mai mare.

♣ Lăsaţi dracului telefoanele mobile! Ori ai urgenţe, ori n-ai. Dacă ai, ieşi afară, dacă nu, îl închizi. La fel se aplică şi pentru sms-uri, postări pe FB şi alte butonări, că atâtea lanterne în sală nu face bine la vedere.

♣ Ai bunul simţ ca atunci când ai 1,96 şi 120 de kg să nu stai drept ca la armată. Nu de alta, dar şi alţii mai vor să vadă câte ceva.

♣ Părinţi cu copii mai mici de 7 ani: ori mergeţi frumuşel la film/spectacol pentru copii, cu alţi ghiolbani de seama lor, ori staţi dracu’ acasă cu un DVD sau bonă. Ce cauţi cu un sugar la film, Duamne Dumnezeule??? Fie-ţi milă de noi ceilalţi, că săracul se plictiseşte 2 ore şi orăcăie ca apucatul…

Aşa că data viitoare când mai ieşiţi în lume, puneţi mâna şi comportaţi-vă civilizat! Vreţi să fim respectaţi în peste hotare dar habar n-avem de respect sau bun simţ şi nici nu ne interesează. Lăsaţi mofturile cu bio şi eco şi mai lucraţi la cei şapte ani de-acasă, că degeaba suntem nişte filfizoni needucaţi.  Eu una nu mai vreau ca fiecare iesire la film să fie un prilej de scandal (cei care mă cunosc ştiu că nu mă abţin), de nervi şi de eterne regrete că trăiesc în România; creşteţi-vă copiii să nu ajungă lepre ca voi…

Voi ce reminiscenţe melodice din tinereţuri mai aveţi?

Macarena - Los del Rio

www.youtube.com/watch?v=sN62PAKoBfE

Lambada - Kaoma

www.youtube.com/watch?v=i8mz9uOvFQA

Coco Jambo - Mr. President

www.youtube.com/watch?v=cOrc37wNUqU

Be My Lover - Labouche

www.youtube.com/watch?v=WyNWrNNSqtg

All That She Wants - Ace Of Base

www.youtube.com/watch?v=SjJwqDa1QVI

Mr. Vain - Culture Beat

www.youtube.com/watch?v=cvgUdrzGNys

The Power - Snap

www.youtube.com/watch?v=z33tH-JdPDg

Pump Up The Jam - Technotronic

www.youtube.com/watch?v=7Ue_JnWDBUU

Rhythm Is A Dancer - Snap

www.youtube.com/watch?v=WMPM1q_Uyxc

What Is Love - Haddaway

www.youtube.com/watch?v=k_U6mWu1XQA

Barbie Girl - Aqua

www.youtube.com/watch?v=ZyhrYis509A

Return To Innocence - Enigma

www.youtube.com/watch?v=Rk_sAHh9s08

Nena Cherry - 7 Seconds

www.youtube.com/watch?v=wqCpjFMvz-k

Şi cum stăteam eu aşa şi contemplam peisagiul înconjurător în aşteptarea partenerilor de conversaţie, am observat  şi eu minunile societăţii moderne (cu care de altfel nu obişnuiesc să interacţionez prea des). Şi anume în mod special cam cât de mult se lucrează într-o cafenea. Acu’ dacă aveţi impresia că mă refer la angajaţi – greşit! O nouă specie de workaholic s-a ivit în peisajul metrourban: cel de cafenea.

Mă uit la stânga: două notebook-uri. La dreapta încă vreo două. Din facere câteva mese sunt strategic conectate la reţeaua electrică. La o privire rapidă mai descopăr vreo trei laptopuri deschise, băzâind sârguincios. Câteva cucoane (a se citi grase împăunate) pline de emfază citesc  de zor word-uri şi excel-uri. Vreo doi neni foarte business butonează cu sârg la leptoace. Din când în când, personagiile acompaniază munca intensă cu un strop de Blackberry sau iPhone.

Io, plină de nelinişti mentale, frământ intens gândul cum că probabil providerii de net nu mai sunt ce-au fost şi neapărat tre’ să trag şi eu un cablu de aici, din Starbucks. De la Mec sau KFC nu cred că merge, că acolo nu vine nimeni cu calculatoarele, conchid eu după îndelungi cugetări. E clar că la ăştia merge cel mai bine. De-aş fi ştiut să caut apartament pe lângă ei!

Ori poate liniştea de cafenea e the new wave. Merg mai departe cu visarea şi deja îmi imaginez o afacere pornind de la CD-uri cu zgomote ambientale de cafenea, bar sau tavernă. Fraierii! Încă mai produc compilaţiile alea cu delfini şi ape curgătoare; habar n-au de ultimele trenduri!

Voi ce faceţi de 1 Mai? Eu îmi iau sigur laptop-ul şi mă duc să fac nişte exceluri în parc. Cine-o să fie mai fiţă ca mine?

• pisica salam citit – Nuş ce să zic de combinaţie…
• jocuri cu oameni care fac caca si pisi – Da’ cum se face pisi?
• cum sa scot fumul din bucatarie
• cum sa scoti mirosul de fum din casa
• fum fasole arsa
• am ars mancarea si cum scot mirosul din bucatarie
• fasolea arsa
• n-a venit sfarsitul lumii – ‘Ai nu mă-nnebuni!
• poze cu miel roz – De împodobit de Paşte, nu? Ouă ceva nu-i atârnăm? Cu Swarovski, desigur…
• poze vii – Bine că v-aţi săturat voi de 3D! Mai lăsaţi-l naibii de Harry Potter!
• constipatia pisicilor – WTF?!?!!
• am futut pisica – WTF?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!!?!?!?!?!?!!!?!???!?!

Fraţilor, ce-aveţi cu fasolea aia?! Chiar toată fasolea din România se arde pe foc? Lăsaţi-vă dom’ne de gătit, că aşa nu mai merge!

Toate astea fac ca aceasă odisee să nu o poţi trăi cu bine dacă n-ai un minim de cunoştinţe de specialitate…

Anunţul de închiriere

E o ecuaţie cu un infinit de necunoscute, unele care mai de care mai oripilante. Dacă nu ştii să citeşti printre (şi chiar prin) rânduri, rişti să te arzi rău în piaţa imobiliară. Mobila bunicii sau patul în care a decedat vreo stimabilă mătuşă sunt mobilier modern. Curat înseamnă un aspirat rapid înainte de vizionări. Fără mop, că deja e prea mult şi s-ar putea să semene cu un spital. Ultramodern e deja atunci când ai electrocasnice de prin 2000 şi faianţă  cadrilată în baie. Dacă mai e şi o gresie şi un parchet laminat, e deja lux. Doi copaci ofiliţi în faţa blocului concurează cu succes la cel mai frumos spaţiu verde, fără lift ai deja sală de fitness în apropiere şi praful, mizeria şi hărmălaia de la bulevard se cheamă vedere stradală.

Agentul imobiliar

Este o specie cu totul aparte. Condiţiile minime de angajare sunt lipsa contactului cu realitatea şi capacitatea de a te minţi pe faţă. Necesar ar fi şi o doză de nesimţire faţă client, că doar aşa îţi faci curaj să-l întrebi dacă are acum toţi banii la el şi dacă vrei s-o închiriezi pe cea care urmează a fi vizionată(WTF???), sau dacă mai cauţi mult, că el nu stă după tine să te fâţâi de colo-colo. Mai-mai că nu te-aşteaptă la colţul blocului să-ţi dea în cap pentru comision (care e şi aşa uriaş pentru efortul minim depus).

Proprietarul

Întâlnirea cu proprietarii râmâne totuşi momentul culminant. Te poţi trezi într-o magherniţă nenorocită, mizerabilă până în ultima crăpătură a varului de pe pereţi, descrisă chiar sub privirile tale drept cel mai luxuriant paradis ce-a văzut vreodată lumina soarelui. Ferească sfântul să ai TUPEUL să întrebi de vreun dulap în plus! Sau să atragi atenţia asupra vreunui aragaz mizerabil până în fundul cuptorului, sau de vreun frigider la fel de împuţit. “Cum dom’ne, nu-i curat?! Chiar eu l-am spălat exemplar!” Dacă ai fericirea şi norocul să beneficiezi de vreo babă, rişti şi un mic interogatoriu à la securitate. Unde lucrezi, ce salariu ai, fraţi, surori, părinţi etc, etc.

E lucru mare să ştii să-ţi vinzi marfa. Sau să ai bunul simţ ca atunci când ceri sume de ordinul sutelor de euro lunar,  măcar să aduci o femeie să cureţe bine apartamentul înainte de a chema nişte oameni să-l vadă, darămite să mai şi trăiască acolo.

Apartamentul

Rareori realitatea se întâlneşte cu anunţul. Din clipa în care a pătruns în zona ofertată simţi cum ţi se năruie toate speranţele. Garsonieră decomandată poate să însemne un spaţiu de 20mp cu o chicinetă amenajată într-un colţ al balconului. Ba una pe care o văzusem avea o baie de cca 1mp, cu o cabină de duş şi o toaletă îngrămădite una lângă alta. Mi-a fost teamă să întreb unde te puteai spăla pe mâini (poate în chiuveta din “bucătăria” de lângă baie). Când mi-am exprimat dezamăgirea, replica a fost năucitoare: “Păi am stat aici şi eu şi nevasta şi copilul şi ne-am descurcat”.

Preţul

Dacă îţi fac cu ochiul reportajele tembele de la ştiri sau de prin ziare, în care  se raportează cum chiriile scad în continuu, pregăteşte-te să dai piept cu realitatea crudă. Nu ştiu pe ce planetă trăiesc cei ce fac reportajele cu pricina, că în Bucureşti sigur n-au călcat vreodată.Vreau şi eu să mă duc la agenţia aia care dă preţurile de 160 de eur pentru o garsonieră!

Story-ul

Păi un nene mid 40s plin de sex-appeal, băiatul rău da’ bun, extravagant, genial, amuzant, cinic şi puţin sărit de pe fix care rezolvă mistere. E secondat de o echipă de învăţăcei care sunt într-o constantă concurenţă pentru admiraţia stăpânului, echipă pe care nenea o supune constant presiunilor sale, fie cu scopul declarat al învăţării, fie doar pentru amuzamentul propriu şi personal. Nenea e temperat, acoperit, îngrijit şi catalizat de o constantă feminină, între cei doi existând desigur o atracţie întotdeauna în suspensie. Sună ceva familiar până acum? Vă conjur să ghiciţi serialul!

Dacă v-aţi gândit să răspundeţi House, aţi greşit!

Că era vorba despre… Lie To Me! Atât mi s-a povestit despre această serie, că n-am mai rezistat tentaţiei (plus că TBBT şi House sunt la stadiul de un episod pe săptămână iar alte opţiuni de pe undele cablului nu mă mai atrag de mult). Şi a mai fost şi matuşa mea – e psiholog – care rămăsese atât fascinată de seria asta, încât a trebuit să văd şi eu despre ce e vorba.

Cal Lightman

Este un House al minţii. Dacă ne referim la înfăţişare, avem acelaşi bărbat de 40 şi ceva de ani, cu aspect neîngrijit, (aproape) veşnic neras şi neînţeles. Aprofundăm. House caută şi rezolvă puzzle-urile medicale – Lightman caută şi rezolvă puzzle-uri psihologice. Amândoi sunt la fel de geniali, cinici, nepăsători, cu glorioase trecuturi suspecte şi jonglează ameninţător printre ilegalităţi, din care scapă întotdeauna ca prin urechile acului. Şi amândoi sunt dependenţi de aflarea adevărului, pe orice cale.

Echipa

Geniul nu e geniu până nu e stimulat de o echipă corespunzătoare. O fată şi doi bărbaţi, care îl ajută pe zeul atotputernic, dar care în acelaşi timp îi sunt şi ucenici. Tensiuni, competiţie pentru mult râvnita apreciere a şefului, dar uneori tot ei sunt şi cei care încurcă şi descurcă iţele problemei. Nu lipseşte bineînţeles negrul din peisaj, că doar nu suntem rasişti, nu?

Femeia minune

Cuddy sau Foster, Foster sau Cuddy, tot aia e.  Tot după numele de familie sunt cunoascute şi una, şi cealaltă. Femeia din spatele geniului, care îl temperează, îl scoate din belele, îi e parteneră şi prietenă şi care întotdeauna completează chimia dintre cei doi. Ca să nu mai spun că ambele sunt nişte femei extraordinar de frumoase, pe care hainele stau ca şi croite special. Ea stă întotdeauna în umbră, dar deplin conştientă de rolul şi puterea pe care o exercită asupra personajului principal.

Deci… E tare greu să mai scoţi un serial care să prindă la public, şi cum House a fost o reţetă infailibilă, de ce să n-o reinventezi, nu? Aştept cu nerăbdare episodul în care o să-l vedem pe Lightman schiopătând şi ajutându-se de un baston. Ar fi încoronarea tuturor eforturilor scenariştilor şi producătorilor.

Eu vă recomand totuşi să-l vedeţi (doar House n-a dezamăgit pe nimeni, nu?) Hai, că mă mai bag la un episod – sau două.

Cică mi-am luat şi eu 4 zile de concediu. Da’ ce, concediul vine aşa, când vrei tu? Nu nene, tre’ să te lovească ceva, doar doar să-ţi strice cheful. La mine s-antâmplat să fie o întâlnire de gradul patru cu  gripa. Ce răceală, guturai… Gripă în toată regula. Nu m-aş mira să fi fost aviară şi porcină în acelaşi timp, vă spun!!!

Cele 4 zile ale mele s-au prelungit oribil de mult într-o săptămână de coşmar, al cărei bilanţ s-a soldat cu sticluţe, pastile, spray-uri, tone de şerveţele, un borcan de miere şi cantităţi consistente de ceai. Plus văicăreala de rigoare, un pisic lăsat de izbelişte şi cam fără de mâncare (eu una n-am prea reuşit să îngurgitez nimic aproape toată săptămâna) şi nişte proaspeţi 25 de ani sărbătoriţi între valuri de mucozităţi, accese de tuse şi antibiotic.

Dar iată că mi-am revenit şi o să încept săptămâna în forţă! Staţi aproape!

Visam şi eu aşa; Pisicul se uită la meci şi eu tot nu înţeleg ce e ăla un offsaid.

Pensionarul român e un om urât. Şi spun asta cu o mare părere de rău. Sunt oameni răi, înnăcriţi, perfizi. N-ai să vezi blesteme şi injurii mai mari sau scandaluri decât dacă-s bătrâni implicaţi. Să ţină oare de instinctul de conservare? Nu ştiu… Pensionarul va fi mereu nemulţumit (spre exemplu bunicul meu, un om care are o pensie mai mare decât salariul meu plus venituri suplimentare, e veşnic supărat, întotdeauna se plânge de preţuri şi e de o zgârcenie soră cu Hagi Tudose; fără să mai pun la socoteală că are un pesimism demn de cartea recordurilor).

Aţi observat privirea aia tâmpă de învingător a celor care apucă un loc în primele 300 de rânduri în imensele cozi? Nu e privirea muritorului de foame, e cea a prostiei. Şi mai apoi injuriile şi sudălmile aruncate de bravele pensionare celor care încercau să le ia locul. Şi mai şi, cum ocărau toţi stătătorii la coadă, de parcă ele nu făceau parte din acelaşi conglomerat…

Românului îi place îndeosebi statul la coadă. Asta a făcut pe vremea lui Ceauşescu, aşa s-a învăţat şi parcă nu-i zahărul sau uleiul la fel de bun la gust dacă n-a rupt câteva coaste pentru el.Nici dacă nu pierzi măcar 12-24 de ore în frig, stând ca un idiot la rând. Celor care şi-ai pierdut portofele, acte sau alte bunuri în îmbulzeală, le urez la cât mai multe dacă nu se învaţă minte.

Dacă îmi mai amintesc şi de luptele de gherilă care se dau pe la moaşte, slujbe mai de seamă sau catedrale, mă iau cu mâinile de păr şi-mi vine să nu mai ies în veci din casă.

Privind prin prisma asta, îmi dau seama că suntem nişte creaturi absolut feroce. Dacă pentru o sticlă de ulei sau un kilogram de zahăr ne călcăm în picioare, smulgem şi terfelim alţi oameni, mă întreb ce-am face în caz de vreun Armaghedon?

Nu-mi mai doresc pentru vârsta senectuţii decât să nu-mi ia Dumnezeu minţile şi să îmbătrânesc frumos. Nu vreau să-mi fac vreodată copiii de ruşine…

Eu: Pisic, cred că știu ce vreau să mă fac când oi fi mare!

Pisicul: ???

Eu: Designer!!! (vestimentar)

Pisicul: Păi e ușor, îți punem acolo, sub nume designer și e gata.

Eu: Aș putea fi un designer mai dalinian așa, că mă pricep să combin chestii aiurea… Să pun niște cârpe colorate una peste alta și să le vând la prețuri exorbitante…

Pisicul: Cred că ți-a luat-o Lady Gaga înainte, că n-a mai făcut nimeni o haină din carne până acum…

Eu: Da, da eu aș putea să fac una din rahat!!!

Pisicul: Păi ce faci, că nu stă lipit…

Eu: Fac din d’ăla mai tare, că se lipește!

Îmi fac împărăție. Ce, numa’ ăia să aibă?! Deci… Întâi și întâi îmi iau eu rolul de Comandant Împărătesc Extraordinar și Grozav. Apoi dau la schimb GRATUIT (numai bine, că românilor le plac mult gratuitățile) 3 posturi de Cavaleri Împărătești, orânduiți cu slugărnicia preamăritului Comandant Împărătesc Extraordinar (ha! Tot eu!!! ).

Și fiindcă îmi trebuie și o Împărăție fizică (mai mult sau mai puțin), îmi adjudec personal 3,14159265 sferturi din Univers, împărțite în 7 Comitate Extraordinare, conduse de cei 7… Conți Intergalactici. E??? Cum sună asta?! Și la rândul lor, cele 7 Comitate Extrordinare vor fi împărțite în câte 3,14159265 Județe Interplanetare Grozave, conduse și ele de Pisici Ultragalactice.

Și vom avea și o armată de guerillă interplanetară, în luptă cu forțele bestiei universale cunoscută sub numele de Sănătate Mintală. Iar împărăția va purta numele de… Împărăția Pisicilor Roz, Ultra Galactice, Megaextraordinare și Poliplanetare!!!

Anunț pe această cale și că scot la vânzare în ediție limitată parcele intergalactice în oricare galaxie aparținând Împărăției.

Acu’, întrebarea e următoarea: care vreți să fim vecini?

Vreo doi ani mi-a tocat nervii mărunt-mărunt cu un Canon 400D. Ori de câte ori călcam prin supermarket-uri, sau magazine de profil, trebuia să asist cu evlavie la prosternările lui în fața aparatului. Îl sucea, îl învârtea, acasă citea tot felul de articole… Ce mai, era clar că odată și odată tot o să scape mâna adânc în portofel pentru el.

Acum că îl avem, eu una cam simt lipsa unuia compact. Ce să-i faci, niciodată nu-ți ajunge ceea ce ai. Un aparat compact îl poți lua foarte ușor după tine, cam încape în orice genți, surprinzi o chestie din mers – țac-pac și poza. Și ca să fiu în ton și armonie, un SAMSUNG ST80 PINK și-ar face treaba cu succesuri. La 14,2 Megapixeli nici un bugetar leneș nu mi-ar mai scăpa din vizor! În plus, are o groază de alte chestii (unele mai tehnice, altele mai puțin) cu care te poți juca: efecte, filtre de culoare, măsurarea luminii, note vocale… Un player audio i-ar mai lipsi, în rest le are cam pe toate. Se mai aude și de un mic macro printre tipurile de focalizare de care dispune, numai bun pentru o floare, două cum imi mai place mie să pozez. Plus că mai vine și cu un ecran de 3 inch, numai bun pentru ăștia obsedați de orice mic detaliu (așa, ca mine).

Să mai zic și de faptul că te poți conecta WI-FI pentru a descărca sau trimite poze pe email sau Facebook?  Nu, nu mai zic.

Plus că aș mai putea face și câte un filmuleț din când în când (că telefonul nu mă ajută mai deloc) și cel mai important detaliu (pentur mine): îl pot căra cu mine peste tot!

Și că tot veni vorba de Pisic, particip si eu la această campanie Quickmobile, unde pot câștiga un iPad2. Nu de alta, dar iPad-ul a devenit noul Graal la noi în casă și iar suntem în pelerinaje. Așa că dacă sorții mă ajută, cine știe ce cadou de ziua lui (care se apropie vertiginos) îi pot oferi pisicului meu cu ajutorul celor de la Quickmobile! Că pretențiile mele mele în materie de tehnologie sunt mai puțin grandomane ca ale lui.

Aștept deci să-mi țineți pumnii strâns-strâns!

Chiar vis-a-vis de biroul meu e o şcoală. De stat. Unde se munceşte pe brânci întru educarea norodului bucureştean, preponderent colorat. În plus, şcoala mai face un ban doi şi din testerii de jocuri. Şi se testează acolo în draci, nu glumă! Solitaire, jocuri cu biluţe, strategie… Ce să mai! N-am văzut O DATĂ calculatorul ăsta din imagine deschis pentru un Word, un Excel sau orice alt ceva. Presupun deci că aici e staţia de testare.

Vă meritaţi salariile, domnilor bugetari!

De la o vreme mă simt intoxicată cu aceste cuvinte. Apa are nitriţi. Carnea nu e bună. Cosmeticele au parabeni. Detergenţii sunt alergenici. Cancer.

Trebuie să fim bio-eco-organici. Să nu mai mâncăm tradiţional. Fără sare şi zahăr. Fără alcool. Uleiuri peste uleiuri, nici unul nu mai e bun. Peştii sunt radioctivi şi plini de mercur. Legumele pline de pesticide şi îngrăşăminte. Fructele la fel (plus că au zaharuri).

Suntem prea săraci pentru bio-eco-organic. Nici nu avem timp să fim aşa. Să cumpăr legumele din prispa ţăranului, să iau laptele de la ţâţa vacii (pardon, din lanul de soia, că al vacii e prea gras şi nesteril), sau să-mi cresc fructele în ghivece pe balcon nu pot şi nici n-am timp (nici să le cultiv prin remote nu cred că se poate). Sau să alerg prin tot Bucureştiul pentru un kil de cartofi şi unul de roşii  ecologice – n-am timp, benyină şi răbdare. De asemenea, să-mi fac săpunuri, creme, unguente sau detergenţi în spatele blocului tot greu îmi vine. Nici să-mi cresc propriile orătănii cu hrană organică nu cred că-i posibil în Bucureşti.

Mă bucur la mici beneficii ale hărtiei igienice colorate toxic, la o maşină de spălat poluantă, la absorbantele de unică folosinţă, la apa de la robinet pe care o pot solicita la o întindere de braţ să fie caldă, la electricitate şi mâncarea gătită pe aragaz.

Nu-mi plac frunzele plantelor tropicale, avocado, alge,  nu-mi permit zilnic seminţe pretenţioase de 50 de lei kilogramul, fructe goji, alune caju şi alte mistice mirodenii pe care le poţi obţine doar din contrabandă sau comandate prin internet. Nici să gătesc fistichiu la flacăra fără foc a bucătăriei vii n-am timp.

Am trăit până acum non-bio. De murit, om muri cu toţii, cu toată verdeaţa organică cu care ne-am îmbuiba. Un pahar de vin n-a ucis până acum, nici faptul că am fost spălată cu săpun din comerţ sau detergenţi.  Cu toată organicia asta, acelaşi aer poluat îl respirăm cu toţii, acelaşi stres infernal ne macină nervii şi în contact cu chimicalele otrăvitoare cu toţii ne-om întâlni odată şi-odată. Şi de-oi fi să mor, măcar mă consolez cu gândul că nu mi-am pierdut trei sferturi din viaţă făcând mâncare, cosmetice sau agricultură bio.

Dacă da, atunci pregătiți-vă. Dați fuga la farmacie și luați repede niște pastile de iod. Cum, nu știți? Deja au început previziunile funebre cu centrala nucleară de la Cernavodă. E pe toate posturile. Dar stați fără grijă, statul veghează. Dormi liniștit, că sunt acolo niște oameni competenți. La fel ca ăștia din televiziuni, care nu mai găsesc alte subiecte de știri. Ce rău îmi pare că nu pot să exploateze și subiectul tsunami-urilor. Ce să-i faci, la noi mai greu… Da’ nu-i nimic, ne mai rămân câteva dezastre naturale posibile de speriat cu televizorul, la fix cât să acopere 60 de minute de știri.

Eu stau în vârful patului, mănânc pufuleți (dacă nu știați, e cel mai vândut produs din România) și aștept calamitățile. Haidi pa!

Cum sunt mai încăpățânată din fire, eforturile susținute ale alor mei de a mă aduce pe drumul cel bun al dreptacilor s-a soldat evident printr-un colosal eșec. Nu numai că dezvoltasem încă de la fragedele vârste ale apucării creionului tactici subversive și de ocolire, dar m-am și opus cu obstinație oricăror eforturi (vizibile sau nu) ale părinților și bunicilor întru îndreptăcire. Ba mai și purtam cu mândrie acest stindard al președinților americani sau al oamenilor de geniu.

Cu toate astea, România duce încă un război tacit și subliminal împotriva stângacilor.

Ați încercat vreodată să deschideți o ușă pe dreapta cu mâna stângă, mai ales când are un mecanism greoi de manevrare? Ei bine mă bucur de asta zilnic, la birou. Credeți-mă, că nu-i plăcut. Plus că mai suporți și privirile constipate ale celor care te văd ca pe-un diliu, apăsând pe clanță și împingând cu stânga o ușă spre dreapta. Și mouse-ul. E singurul care m-a-ngenunchiat, doar pentru că în școală le era prea complicat profesorilor să-l mute după fiecare oră la care participam.

Sau să faci ceaiul într-un ibric cu ciocul de scurgere pe partea stângă. Să vezi atunci dixtracție și mirări pe auditoriu privindu-te cum torni apa în cană peste mână. Am căpătat așa o dexteritate la această chestiune, încât dată alternativa, folosesc tot metoda asta. Am o flexibilitate în încheietură, mamă-mamă! Să văd și eu la raftul cu crătiți 12% din ele special concepute pentru stangaci (că ăsta e procentul în care mă-ncadrez). Singurul produs pe care l-am văzut a fost un pix la Diverta, pe care scria mare LEFT-HANDED, și începusem să mă bucur pe la rafturi ca un copil de grădiniță. Ne trebuie cuțite, desfăcătoare de conserve, butoane declanșatoare la aparatele foto pe stânga, foarfeci prin care să vedem și linia de tăiere…

Te-ai gândit vreodată că tastele cele mai funcționale sunt în drepta tastaturii? Sau că zona cea mai activă pentru browsere este tot dreapta?

Și-apoi să simți plăcerea maximă când cineva descoperă că scrii cu stânga (în condițiile în care eu scriu nu ca nenea din poză, strâmb peste rând, ci normal, ca și un dreptaci)! Există un set predefinit de întrebări și reacții:

SCRII CU STÂNGA?!?!?!?!

Cu dreapta nu poți?

De la început sau așa îți place ție?

Da cum poți să scrii așa?! Nu ți-e greu?

De ce nu te-au pus ai tăi să scrii cu dreapta?

Nici nu pot să mă uit la tine cum scrii, parcă e pe invers!

Ia scrie ceva cu dreapta!

Și mănânci cu stânga?

Oameni buni! Nu suntem niște ciudați ai naturii! Nu suntem dereglați și nici n-avem nevoie de reparații. Nici copiii diavolului, însemnați sau mai știu eu ce alte bazaconii (că am auzit-o și pe asta în liceu, de la profu de chime – promit că o să scriu și despre el, că e prea amuzant). Acu să știți și voi că stângacii au un coeficient mai mare de inteligență decât dreptacii. Stângacii șunt și mai sensibili la extrasenzorial, și în plus, cică ușor-ușor numărul nostru crește. Din rândurile noastre au ieșit Aristotel, Michelangelo, Da Vinci, Cezar, Napoleon, Mozart, Goethe, Kafka, Bill Gates și mulți, mulți alții. Și știați că un stângaci gândește cu 43 de milisecunde mai repede decât un dreptaci? Deși mie nu-mi prea place viteza…

Eu una-s încântată până peste cap că-s stângace. Și de-aș avea un copil, ca mine aș vrea să fie. Pe 13 august sărbătorim ziua noastră. O să-mi cumpăr atunci un ibric cu buză pe dreapta, ca să torn invers cu el din mâna cu aceleași proprietăți. Să mă destrăbălez, ce naiba!

♣ Femeia nu e o constipată cu năzuinţe de dansatoare din buric. Nici nu e mereu în căutarea ceva-ului consistent pentru gustarea de seară, sau a iaurțelului de dimineață, pentru facilitarea tranzitului intestinal (popular e aia cu număru’ 2).

♣ Contrar genţilor mari, din ce în ce mai mari pe care le purtăm și în care găsești de toate, de la cărți la parfumuri sau mâncare, nu cărăm detergenţi sau balsamuri de rufe. Nici la serate, nici la spectacole, nici prin parcuri sau alte locuri publice. Geanta nu e căruțul de la supermarket!

♣ Suntem suficient de inteligente încât să nu mai credem că Nadia mănâncă margarină, că Răduleasca îşi îndoapă copilul cu salam sau că Andreea Marin se duce la o anumită farmacie pentru discountul de 5%. Şi nici mame zâmbitoare care să pună Coca Cola la masa de duminică nu cred că mai sunt…

♣ Nu mai folosim vată pe post de absorbant de vreo 20 de ani încoace. Serios! Cu atât mai mult vata peste absorbant.

♣ Nu suntem toate naive şi să visăm că părul strălucitor, plin de volum (cu riscul dormitului ca liliacul pe tavan) îi face pe bărbaţi să stea la coadă  sau că e factorul number one de sex-appeal.

♣ Familia românească nu înseamnă pentru toate femeile un soţ cu uşoară calviţie şi început de burtă, doi copii musai fată şi băiat şi o mamă veselă la micul dejun.

♣ Nu lăsăm să crească jegul pe chiuvete, mucegaiul pe pereţi, nu spălăm motoare în cadă sau lăsăm depunerile de piatră cât stratul de var pe pereți. Şi în toaletele noastre nu cresc armate de microbi, pornite pentru cucerirea galaxiei.

♣ Nu suntem nişte grase de bloc, țațe bârfitoare, care facem frecţii cu Carmol. Mă rog, nu toate.

♣ Analgezicele nu-s doar pentru femei stresate, cu dureri de spate sau PMS. Şi bărbaţii le folosesc, pe bune!

♣ Ştim şi noi că loţiunile anticelulitice, săpunurile sau cremele antirid nu dau rezultate în 7 zile şi nici nu fac minuni, cu tot eşantionul de 10-50 de femei care le-au testat. Şi nici spray-urile deodorante nu atrag în mod misterios bărbaţii.

♣ Din când în când, dar doar foarte rar, ne mai permitem și un puf de parfum, așa că nu-i musai să purtăm aromele îmbietoare ale detergenților.

Așa că fetelor, scoateți Perwoll-ul, Cif-ul și Domestos-ul, tratați-vă cu un Activia și-o frecție cu Carmol și sărbătoriți ziua voastră așa cum vă poftește inimioara!

PS: Postul e pentru Machkulina, pentru că cineva trebuie să mai spele și rușinea.

Campania Farmec pentru Gerovital Plant a explodat de ceva zile în online, blogosferă şi TV. Recunosc că nu le cunosc foarte bine produsele, cred că am încercat unul sau două, de care per ansamblu am fost mulţumită şi aş fi tentată să să mai încerc şi altele. Din ce am citit, sunt numai vorbe de bine.

Pe de altă parte, minusul extraordinar de mare pe care îl au produsele lor sunt branding-ul și promovarea. Şi o să explic şi de ce (mă rog, este părerea mea, dar sunt curioasă și ce părere au alții), după ce am făcut un mic studiu ușor comparativ pe site-ul lor şi prin Google. Și iată ce analiză mi-a reieșit:

Ambalajele

La raft eu personal mă uit întâi şi întâi la ambalaj. Cu cât ambalajul este mai atractiv, mai prețios, cu atât are mai multe şanse să ajungă în coşul meu. Ce să-i faci, mă las sedusă şi de aparenţe uneori. Pe lângă faptul că forma ambalajelor lor este butucănoasă şi aceeaşi de 20 de ani încoace, mai beneficiază şi de plasticul ăla ordinar. Ori faci un ambalaj din sticlă, ori unul din plastic bine finisat. Cele de la Farmec mie una îmi înspiră sentimentul de grosolan.

Ca și cost, produsele Farmec din liniile superioare sunt cam la același nivel cu concurența (Nivea, Garnier, L’Oreal etc.), deci nu cred că se poate invoca argumentul “ambalaj mai prost, ca să nu creadă lumea că-i prea scump”. Și oricum, produsele cred că se adresează mai mult cunoscătorilor înveterați, pentru că strategia de produs de până acum nu reflectă dorința obținerii unui share suplimentar din piața de profil.

Să aruncăm deci un ochi și în curtea concurenței. Observă careva diferența?

Design

La capitolul design, logo, cromatică și ce mai vreți voi produsele Farmec stau prost spre execrabil. Asta este, trebuie s-o recunoaştem. Am acasă un tonic într-o sticlă de un verde absolut greţos. Designul ambalajelor frizează cel puțin mediocritatea. Miros de la o poștă a comunism și-a lapte Doina. Nici un strop de glamour, de sex-appeal, sau măcar varianta tot mai populară dermato-clinică a  genului ăsta de abordare de branding:

Naming

Și ce-i cu logo-ul Farmec??? Oare nu observă nimeni că este același desen ieftin și banal de la origini? De celelalte logo-uri din gamele lor de produse nici nu-mi mai arde să amintesc (numai numele de gerovital mă duce cu gândul la o babă infuzată cu narcotice, în nici un caz la produse cosmetice pentru femei).

Numele Farmec (că nu-l pot numi brand, nu mă lasă inima) l-aș rade din rădăcină. Sună atât de cheap, de lipsit de conținut și din nou – COMUNIST – încât n-aș visa nici în ruptul capului să asociez cu el produse de îngrijire personală dintr-o gamă acceptabilă. N-are pic de strălucire, de parfum de feminitate, nimic atrăgător și unic. Îi lipsește tinerețea, vivacitatea, sclipirea de prospețime pe care toate o căutăm în produsele de gen.

Copywriting

Nu știu cine gândește textele, dar înclin tare mult să cred că este opera cuiva din interior. Aș pune pariu că nu-i vorba de o agenție, și dacă nu-i așa, ca și copywriter mi-ar fi rușine. Este exemplut viu al rezultatului pe care-l ai atunci cât ai impresia că știi tu tot, și n-ai nevoie de profesioniști.

Textele pe care le-am găsit pe site-ul lor sunt greoaie, mult prea științifice și lipsite de șarm. Până la urmă este vorba de produse adresate îngrijirii personale și trebuie să te adresezi cumpărătoarei tale din intimitatea ritualurilor și tabieturilor zilnice; trebuie să stabilești cu ea prin limbaj senzația aia de încredere dintre două prietene care-și împart sfaturi la un ceai, o cafea sau o mică bârfă. Și condimentezi asta cu micile secrete științifice care-ți fac produsul appealing din punct de vedere medical (că tot suntem obsedați de sănătate).

Iată și o mostră:

Lapte vitaminizant demachiant

Are un aport important în hidratarea, nutrirea, vitaminizarea pielii datorită Complexului Herbatonic şi vitaminei A. Extractul organic de Floare de Colţ şi Vitamina A asigură un plus de protecţie fibrelor de colagen şi elastină, ducând la prevenirea şi diminuarea ridurilor şi oferă protecţie împotriva stresului cotidian.

Naming de produse, ingrediente active ș.a.m.d

Femeilor le place să fie mințite frumos: ingrediente prețioase, denumiri pompoase, aparența produselor individual create pentru ele. Că tot suntem la capitolul comparații:

Farmec:

Game de produs: Gerovital Plant; Gerovital H3; Doina; Dermofarm;  Obsesie; Lara; Tarr; Farmec Păr; Nufăr; Farmec Depilare; Gerovital Plant Sun; Gerovital Plant Stop Acnee;

Ingrediente active: exctract de floare de colț; Herbatonic; hialuronat de sodiu; Gatuline Expression.

Naming de produs: Cremă Sebo-control; Doina lapte nutritiv; deodorant Obsesie Chyphre; BioGenya.

Concurența:

Game de produs: Revitalift; Aqualia Thermal; Derma Genese; NormaDerm;  Happyderm; Aqualia Antiox; Liftactiv CxP; Dercos Aminexil SP94, Aminactif; Elseve Nutrigloss.

Ingrediente active: Aquabioryl; polifenoli de citrice; Zincadone A; Aminexil; Mexoryl SX-XL; FibroPlastyl; proteine de perle;

Naming de produs: Aminactif Combleur; CelluDestock; Lipometric; Capital Soleil; Aerateint Pure, Elseve; Glam Bronze;  Color Mineral.

Website

Nici la capitolul ăsta nu stăm prea bine. Lăsând deoparte logo-ul Farmec care din start taie mult din atitudinea și postura designului, nu văd ce-i cu movul, în afară de culoarea logoului. De unde și până unde mov? Cu excepția beneficiilor flăcării violet, desigur. Dungile orizontale pe mai multe variații de lila, fontul total inexpresiv, lipsa de coerență între elementele grafice… A! Și LOGO-UL!!!!

Ce vreau să văd: grija pentru fiecare detaliu, coerență, user-friendliness, vreau să văd prospețime, cromatică aleasă cu cap, animație, fonturi ușoare și prietenoase, design modern, rotunjimi, feminitate, claritate, glossy, glamour, strălucire. Nici unul dintre aceste atribute nu se regăsesc în site-ul Farmec, după cum vă invit din nou, să comparați:

Farmec Vichy L’Oreal Garnier Avene Iwostin Olay

Concluziile mele

Farmecului îi trebuie deci o infuzie acută de… farmec. Mi-ar plăcea să văd o abordare mai puțin geriatrică asupra strategiilor de comunicare a brandului și de promovare. Dacă ar fi să descriu impresia pe care mi-o provoacă produsele Farmec în cuvinte simple, aceastea ar fi bătrân, ieftin, rușine. Sunt primele care îmi vin în minte când fac exercițiul ăsta. Și e păcat, pentru că atunci când aleg produsele de îngrijire personală, îmi place să le privesc ca pe niște mici comori, ca pe obiecte speciale, care mă fac să mă simt deosebită. Dacă un produs nu mă face să-mi fie drag să-l folosesc, eu îl aleg pe acela care-mi va da și senzația de răsfăț, nu doar rezultate. Și cred că nu mă hazardez dacă îndrăznesc să afirm că este o caracteristică generală a femeilor.

Aș sugera companiilor românești să se încreadă mai mult în puterea unui brand construit pe o strategie, de către profesioniști, decât în forțele proprii. De-aia produsele concurenței se vând mai bine. Până nu vom învăța asta, nu vom atinge maturitate în strategiile de marketing autohtone. Și uneori să te inspiri de la concurență nu e numai benefic, ci și constructiv.

Eu nu pot să mă uit la emisiunea asta pentru că mi se face scârbă. Nu știu cum o fi emisiunea pe la alții (nu foarte diferită, mă gândesc) dar la noi este o veritabilă operă de artă a casei de producție Știrile de la ora 5. De unde și succesul fulminant cu care bate la fundul gol orice tentativă – penibilă de altfel – a Antenelor. Nu m-ar mira deci să apară în program:

- porno-învățătoarele, porno-doreii, circarul porno ș.a.m.d

- violatorul babei Vasilica din Cucuieții din Vale perfectând diverse metode de agresiune pe babele concurente din public;

- Carmen Harra în direct și în reluare cu Mădălina Manole;

- Monica bătând-o cu bestialitate pe Irinuca lui Irinel*

- Guță și Salam – arii celebre din opere pe orchestrații proprii;

- Bear Grylls mâncând iepuri morți – record mondial de înghițire pe minut.

Pe de altă parte, din lipsă de obiect de activitate, îmi imaginez cum ar arăta producția Romanii au talent de partea Intact(ă) a baricadelor:

Juriu: Mircea  Badea pe post de cârcotaș, Mihai Gâdea – ăla împăciuitor și Victor Ciutacu – intelectualul funny.

Echipa de producție: Felix (sunet, imagine, regizor, producator, casting director etc. etc.)

Studio: coproducție între măsuța lui Badea și biroul din cămară a lui Mândruță. Decoruri: Colțul Mihaelei Tatu (eco-reciclate).

Dintre numere și candidați:

- Traian Băsescu și dispariția mogulilor – prestidigitație nereușită;

- Elena Udrea – dans contemporan pe lângă postul de Prim Ministru;

- Valentin Stan – arii din opera La Nozze di Băsescu (posibil câștigător)

- echipa de breakdance vocal – Dumbass Reporters (breakdance vocal pe textele știrilor)

- poziții sexuale extreme cu Narcisele Sălbatice;

- duo oral – Bianca și Daniela; acompaniază la frunză Dan Capatos și nenea ăla Al-Cărui-Nume-Nu-Îl-Știu;

- Antena 3 – reciclarea reporterilor eșuați din Pro.

No, acuma să nu-mi ziceți că nu v-ați distra mai tare cu varianta antenistă. Și nu m-ar mira să apară acum, după ploaie, o producție la fel de falimentară ca și celelalte de maxim un sezon întreprinse de trustul lui Felix. Acu’ cine mai zice că românii n-au telent(e)?

*Pentru cine n-a văzut discursul tatălui îndurerat la Abces, era foarte supărat că soața își bătea fiica cu bestialitate.

Deoarece eşti un urangutan cu mintea unui stafilococ. Căci dacă ţi-ai da seama că javra-ţi nenorocită trezeşte o coloană întreagă de apartamente, ca să nu spun de vecinii din quadrantul imediat, aş putea presupune că posezi în habitaclul neuronal măcar posibilitatea evoluării (într-o eră îndepărtată) a unui neuron. Întrucât nu întrevăd această turnură în evoluţia ta, raţionez deci că numai un stafilococ ţi s-ar putea asemui (cu mult accent pe mui).

M-am gândit serios cum să răspund atitudinii tale, după ce bilețele strategice pe ușă n-au funcționat. Primele impulsuri s-au îndreptat către găini moarte pe preşul de la intrare, sânge pe uşă, poate chiar o tentativă de asasinat asupra jivinei co-locative. Dar mi-am dat seama că s-ar putea să nu-nţelegi mesajul. Aş putea subit, în toiul nopţii, când îţi e somnul mai dulce, să-ţi bat vijelios în uşă (dacă stau bine să mă gândesc, nu-i o idee chiar așa de rea). Să guşti şi tu din tratamentul pe care ni-l aplică micul tău prieten noapte de noapte. Prieten care de altfel a primit deja toate blestemele și urările de rău pe care le putea obține vreun patruped. Nu m-aș mira să-l cați de mercur, că tot e la modă. Sau aş putea să-ţi cânt la uşă (că la fereastră nu ajung) melodii de dor și jale din repertoriul lui Guță. Dar e posibil chiar să-ți placă.

Nu-mi mai rămâne deci decât să te filez discret când ieși din bloc, să reperez identitatea lighioanei la plimbare și apoi, ca într-o clasică scenă cu Bubico, să-i pun gând rău. Află că mă simt într-o dispoziție foarte ucigătoare. Cine știe ce virus mortal se poate prinde de pătura pe care o scuturi duminica în balconul meu! Niciodată nu vei ști de unde-ți pândesc dulcea liniște…

PS: Poza n-are legătură cu cazul de față, da’ era prea hilară să n-o pun.

Am mâncat 3 pătrățele de ciocolată cu jumătate de pahar de lapte. La televizor am plăcerea să audiez Acces Direct. Pisicul e la bere. Îmi permit să scriu un post despre nimic, să mă simt ca-n Seinfeld. Aștept să se dea jos ultimele episoade din House și The Big Bang Theory. Și mi-e lene să mă duc să pregătesc masa.

Led-ul ăla enervant de la telefon nu se aprinde, semn că n-am nici un mail. Yupi!!! Între timp pisicul a venit învelit într-un nor de miros de tutun. Și nici măcar nu l-am sunat o dată, ca să vedeți ce necicălitoare sunt! Se termină și Abcesul. De s-ar termina de tot, că-s prea comodă să mă-ntind după telecomandă.

…Și Biserica ortodoxă își face casă de împrumuturi. E la Antena 1. Gata, vine Armagheddonul. Scoateți agheasma din vitrină, usturoiul și crucile de la oglinda retrovizoare.

V-am pupat!

Prima (și cea mai supărătoare) dintre ele e cea la ce faci? (am mai scris despre ea, dar s-a agravat între timp). De fiecare dată când aud întrebarea asta adresată mie mă inflamez nervos mai ceva ca un râu de lavă. Dacă pisiceala exacerbată se întinde chiar la ce faaaaaaaaaaaaaaaci? cu prelungirea aia pițiponcească a a-ului, deja cedez psihic. Pisicul insistă că sunt antisocială. Poate așa o fi. Mă, da ce vrei să-ți răspund după ce zi de zi, dimineață de dimineață mă întrebi același lucru?! Că al doilea lucru pe lista alergenilor mei ar reveni lui biiiiiiiiiiiiiineeeeeeeeeeee! De câte ori vrei să auzi că fac bine??? Ce alt raspuns urmărești să primești cu întrebarea asta, mai ales când n-o arunci doar așa, ca formă de salut ?

Mai sunt alergică și la televizor. În afară de câteva seriale (care bineinteles nu se difuzează la noi), AXN, NatGeo și Discovery, oricare alte programe TV îmi provoacă prurit mental. Nu sunt la curent cu știri, scandaluri, habar n-am cine-i Gaddafi, unde-au mai fost revoluții sau care-i ultimul scandal în divorțul dintre Iri și Monica. Televiziune nu se face în țara asta, așa că n-are rost să urmăresc.

Țiganii. Nu-s rasistă, n-am nimic cu oamenii de alta rasă, nație, religie și ce mai vreți voi, dar când văd pirandele urlând pe holurile de spital, sau tăvălindu-se pe stradă, sau când îi văd la pândă pe la Obor mă ia cu spume. Sunt total de acord cu legea aia cu retreagerea numelui de rrom. Ce treabă au țiganii cu rădăcina numelui România n-am priceput, că țigani sunt prin toată Europa. Păi dacă e să-și regăsească sau să-și construiască un nume n-ar trebui să caute mai la rădăcinile asiatice?

Trebuie să amintesc și de caracteristica aia a unora atât de urâtă – fudulia prostească. În ultima vreme am văzut atâta prostie umană, asortată desigur din plin cu îngâmfarea tipică prostului, că mi-a ieșit pe nas. Analizez cu groază că în loc să mă înspăimânte, a început să mă amuze. Înseamnă că încep să mă imunizez. Nu e bine.

Dacă stau să mai scormonesc, mai găsesc câteva zeci bune, dar nu vreau să dau în ipohondrie. În doze mici de tratament mi se pare că trăiesc într-o lume cât de cât normală. Sau doar mi se pare…