După lupte seculare care au durat câteva încercări, după achiziționarea ustensilelor potrivite până la milimetru, după multe lacrimi în sfârșit, după multe rugi, vă prezint…
Prima mea cremă caramel!!!
Despre gemul de banane
…sau cum ar fi trebuit să fie de fapt dulceață. 
Ieri bloguind, citesc cu poftă un post cu referiri la banane. Dulceață de banane, ca să fiu mai exactă. 
Și cum mie îmi plac bananele, ciocolata cu banane, înghețata cu banane, aroma de banane în cosmetice și în general cam tot ce are gus și/sau miros de banane, iaca-mă-s cercetând (a se citi gugălind) despre această minune dulcegărească. Și cum rețeta e chiar simplă (deși am adaptat-o eu ochiometric în stilul caracteristic) m-am pus pe treabă.
Așa că am luat niște banane (3-4 la număr în rețetă, bine coapte), o cană de apă și una de zahăr brun, nucșoară și preferatul meu – cardamom și un plic (din-ăla mai mare) de zahăr vanilat și zeama de la o jumătate de lămâie. Apa cu zahărul se fierb, după care se amestecă dimpreună cu bananele tocate, amestecate în prealabil cu sucul de lămâie ca să nu se oxideze și condimentele și se fierb așa, vreo 30-40 de minute, până se leagă. Eu cred că le-am fiert mai mult și nici proporțile nu le-am respectat, dar mă rog, așa fac eu de obicei. 
Din compozitia asta dată ar trebui să iasă cam un borcan, mi-e mi-au ieșit mai multe (dar mai mici).
Cernobâlul din bucătărie
Îmi place să mănânc și să gătesc. Bine, recunosc că mâncatul mi-e ceva mai plăcut decât gătitul, dar fac mâncărici cu drag. De gătit, am învățat mai mult singurică, fiindcă mama nu prea ne suferea în bucătărie și considera că facem mai mult rău decât bine, plus că întotdeauna înjumătățeam ingredientele mai bune. În general, fac mâncare bună (barometrul de bucătărie este foarte pretențios, așa că măsor nivelul de bunătate după cât de repede se termină mâncarea din farfurii), cu excepția cazurilor în care planetele s-au aliniat și Mercur e-n retrograd, când încercările mele culinare se soldează cu o reacție atomică, dându-și obștescul sfârșit în canalizare sau gunoi. De obicei dezamăgirea e așa mare, că mă las păgubașă pentru vreo 2-3 luni până să mă mai roadă nevoia de a mai încerca odată (de obicei, când mi se face tare poftă și n-am de unde să cumpăr ceva-ul gata pregătit .)
În ordine cronologică am înșirat mai jos topul celor mai dureroase accidente culinare ale mele, care mi-au stors multe lăcrămioare și un sac de nervi – și Pisicului, desigur (fără să mai pun la socoteală și eventualele victime colaterale: crătiți, ustensile de bucătărie etc.)
Evrika!
În lupta eșuată inițial cu avocado și guacamole, am învins din a doua încercare!
Noroc cu Vali, care m-a scos din impas sfătuindu-mă să le las puțin la copt în bucătărie. Ca de obicei, toate fructele și legumele din supermarket sunt coapte pe drumul de import. Că de, așa cumpărăm noi la prețuri astronomice toate porcăriile. Trăiască China, Turcia, Olanda sau Grecia! Rest in peace agricultură românească…