Căsătoria – azi – a devenit un lucru aproape desuet. Sau dacă nu ea, ca instituție, poate doar cutumele. Că doar suntem în secolul 21, ce lacrimi de pui de panda! 
Cugetând cu cineva pe tema asta a căsătoriei moderne, am ajuns în mod legitim la câteva precepte matrimoniale cărora le simt eu nevoia de reactualizare…
Cărările vieţii mă poartă pe drumuri nebănuite şi neumblate de lăbuţa pisicească. Treaba asta ocupă timp, poate că şi de-aia mi-am cam neglijat îndatoririle bloguitoare. Dar să revenim: azi se întâmpla să mă situez pentru vreo oră la Starbucks-ul de la Victoriei.
Şi cum stăteam eu aşa şi contemplam peisagiul înconjurător în aşteptarea partenerilor de conversaţie, am observat şi eu minunile societăţii moderne (cu care de altfel nu obişnuiesc să interacţionez prea des). Şi anume în mod special cam cât de mult se lucrează într-o cafenea. Acu’ dacă aveţi impresia că mă refer la angajaţi – greşit! O nouă specie de workaholic s-a ivit în peisajul metrourban: cel de cafenea.
Mă uit la stânga: două notebook-uri. La dreapta încă vreo două. Din facere câteva mese sunt strategic conectate la reţeaua electrică. La o privire rapidă mai descopăr vreo trei laptopuri deschise, băzâind sârguincios. Câteva cucoane (a se citi grase împăunate) pline de emfază citesc de zor word-uri şi excel-uri. Vreo doi neni foarte business butonează cu sârg la leptoace. Din când în când, personagiile acompaniază munca intensă cu un strop de Blackberry sau iPhone.
Eu: Pisic, cred că știu ce vreau să mă fac când oi fi mare!
Pisicul: ???
Eu: Designer!!! (vestimentar)
Pisicul: Păi e ușor, îți punem acolo, sub nume designer și e gata.
Eu: Aș putea fi un designer mai dalinian așa, că mă pricep să combin chestii aiurea… Să pun niște cârpe colorate una peste alta și să le vând la prețuri exorbitante…
Pisicul: Cred că ți-a luat-o Lady Gaga înainte, că n-a mai făcut nimeni o haină din carne până acum…
Ați luat cu asalt DN 1 și orice petic de iarbă de prin împrejurimile orașelor de domiciliu? Ați ieșit la grătare? V-ați îmbuibat cu delicioșii mititei, cefe de porc pe grătar, frigărui, bere la 2.5 litri și ați audiat cu plăcere Guță și Salam pe ritmuri constante de ronțăit de semințe? Ați dat bine în stânga și în drepta cu PET-uri, pulngi de plastic, farfurii de unică folosință și coji de semințe de floarea soarelui?
Dacă da, atunci pregătiți-vă. Dați fuga la farmacie și luați repede niște pastile de iod. Cum, nu știți? Deja au început previziunile funebre cu centrala nucleară de la Cernavodă. E pe toate posturile. Dar stați fără grijă, statul veghează. Dormi liniștit, că sunt acolo niște oameni competenți. La fel ca ăștia din televiziuni, care nu mai găsesc alte subiecte de știri. Ce rău îmi pare că nu pot să exploateze și subiectul tsunami-urilor. Ce să-i faci, la noi mai greu… Da’ nu-i nimic, ne mai rămân câteva dezastre naturale posibile de speriat cu televizorul, la fix cât să acopere 60 de minute de știri.
Eu stau în vârful patului, mănânc pufuleți (dacă nu știați, e cel mai vândut produs din România) și aștept calamitățile. Haidi pa!
Mai e puțin și ieșim din Triunghiul Morții, cunoscut altfel și ca 14.02-01.03-08.03. Pentru unii mai nefericiți, li se adaugă și o zi de naștere convenient amplasată către sfârșitul lunii martie. 
Și dacă ne reamintim că marțișorul era destinat inițial bărbaților, se poate spune că sunt săracii tare defavorizati. Apoi câte zile de naștere, câte Crăciunuri, câte onomastice, 8 Martie, 1 Martie, 14 Februarie, aniversări de căsătorie, de stat împreună sau de logodnă să mai și fie într-un an? Așa că am pescuit de pe Facebook un mărțișor și pentru toți cititorii mei de ordin masculin, că noi fetele am tot primit astăzi. 
Mă uitam ieri pe Discovery în pauza filmului de la Pro la o emisiune: Home Invasion – cum să ai cele mai bune șanse de supraviețuire în cazul unui atac in propria casă. prezentatorul era tare prins în problemă, se impacienta riguros, era tot timpul în alertă, ca și copiii ăia mici care iau un joc atât de în serios, că aproape se cred în el. Și cum reflectam eu la sfaturile prețioase (de genul să stai la pândă după un zid și cănd vezi cruminalul, să sari pe el să-l dezarmezi) uite că îmi vine ideea că totuși show-ul ăsta n-are nici un farmec dacă nu e Bear Grylls realizator. Că atunci ar arăta cam așa:
♣ Pregătirea terenului. Grylls intră în casă, ii studiază și evidențiază punctele slabe. Câteva sfaturi despre păstrarea alimentelor, aranjarea mobilei prin casă astfel încât să fie în avantajul lui, nu al răufăcătorilor.
♣ Echipamentul. Ca de obicei, este dotat doar cu haine specifice activității întreprinse: pijamale și halat de casă. Totuși papucii de casă defensivi sunt dintr-un material special conceput de NASA, care captează mirosul picioarelor, îl stochează și la nevoie îl eliberează către o țintă predefinită.
♣ Întrerupe alimentarea electrică, își taie singur telefonul. Oricum proprietarul își cunoaște casa iar Bear Grylls vede și pe întuneric; telefonul nu-i trebuie, că se descurcă și singur și îi mai și dă bătaie de cap intrusului. iar cablul îl poate folosi la ceva pe parcurs.
♣ Criminalii intră în scenă. Încearcă să pătrundă pe ușa din dos. Grylls se ascunde în spatele canapelei, prilej bun de a observa că firimiturile căzute pe jos și resturile de chips-uri îți pot da energia necesară înfruntării intrușilor. Și mizeria de sub unghiile roase poate fi un bun aport de proteine.
Din când în când mă mai uit la Euforia TV. Doar din când în când, pentru că am făcut un compromis cu Pisicul, şi posturile de femei, dimpreună cu cele sportive şed frumuşel printre ultimele canale. Alaltăieri seară, zburdând din pot in post dau peste Dr. Oz. Și ce-am văzut eu la faimosul doctor? Cum să obții chestii legate de sănătate ieftine sau chiar gratis! Cu ocazia asta fac și o mică dedicație, numai pentru cunoscători.
Mamă, îmi spun, numai bine acu’ pe timp de criză, să mă mai educ și eu într-ale economisitului, că pe partea asta n-am absolvit decât vreo 2 clase primare. Dar unde eu mă așteptam să dobândesc măcar o diplomă de bacalaureat, n-am obținut decât o foaie din-aia de curs prin corespondență pentru cele 40 de minute irosite. Mai bine citeam etichetele de pe recipientele de prin baie în timpul ăsta, că ar fi fost mult mai utile.
Ideea articolului ăsta mi-a strălucit încercând să comentez pertinent la articolul ăsta, dar își are rădăcina în experiența personală cu clienți de tot soiul. Experiență care mi-a dat posibilitatea să aud și văd vrute și nevrute. Și m-am gândit că decât un comentariu kilometric ideilor mele le-ar sta mai bine ambalate într-un post.
Cultura online-ului în România e în mare parte prost înțeleasă și prost folosită. Și mult prea la început – să nu uităm că avem un minus de vreo 30-40 de ani față de țările civilizate. Dacă are ăla, e imerios necesar să avem și noi – doar spiritul de turmă în prostie e un dintre caracteristicile românului în general.
De vreo 2 săptămâni mă tot îmbrac şi dezbrac, şi mă sucesc şi mă-nvârt pe-o parte şi pe alta şi hăinuţele blogului tot nu-mi plac. Ce să-i faci, sunt tare năbădăioasă şi volatilă. Aşa că l-am prins la ananghie pe Pisic şi mi-a produs veştminte noi. Probabil vor mai fi niscaiva ajustări minore pe ici pe colo, că de, aşa-i şade bine unei pisici răsfăţate, dar de principiu gata, ne-am înţolit definitiv. Să ne fie de bine, zic!
Eu nu-s o fană convinsă a rețelelor sociale. De “ciripit” abia m-am apucat (și încă nu-i văd utilitatea deplină, considerând că fb e chiar arhisuficient pentru necesitățile mele) iar de susnumitul mă folosesc zilnic, dar nu excesiv. Mi-am împărțit activitatea socială online astfel: pagina personală de fb, pe care o folosesc strict pentru a tine legătura și socializa cu prietenii și cunoscuții, pagina de fb a blogului, pe care o utilizez strict pentru promovare și Twitter-ul, de care după cum spuneam abia m-am apucat, tot pentru promovarea blogului (nu mi-e frică și nici rușine s-o recunosc, că nu-s ipocrită nici chiar la umbra blogului). Alte rețele de socializare mai importante nu mi-au făcut cu ochiul, că vorba aia, ce-i mult strică, mai ales dacă știu că n-o să le fiu fidelă. Plus că nu știu niciodată dacă prea multă informație la distanță de un click n-o să-mi dauneze.
Revenind la Facebook, sunt foarte strictă în ceea ce privește conținutul pe care îl primesc (și aici vorbesc doar de pagina personală). Am blocat și blochez în continuare majoritatea aplicațiilor, jocurilor, quizz-urilor și spamurilor de tot felul. În lista mea de prieteni nu găsești altceva decât persoane pe care le cunosc. Profilul meu e partajat și arhipartajat, astfel încât niciodată nu transpare mai mult decât ceea ce vreau eu.
