La cererea mea expresă de a fi inclusă în mod special în această leapşă (şi fiindcă tot primesc avertizări – inutile de altfel – cum că aş fi împărăteasa haterilor), dar şi pentru a nu fi supusă ameninţărilor ulterioare ale lui Victor şi ale câinelui lui Pavlov, eu, dimpreună cu pisica lu’ Schrodinger (ca să fim în ton 
) purcedem deci la săvârşirea aceastei lepşe.
Lăsând deoparte mărunţii duşmani de zi cu zi (vecina diabolică de la 5, cu tot cu căţelul din dotare, lenea, vânzătoarele absolut enervante din buticuri, Ashton Kutcher, Sex And The City şi alte chestiuni mărunte), trebuie să-mi iau inima în dinţi şi să-mi înfrunt vrăjmaşul cel mai aprig. Şi ce-i mai greu în asta decât să-l recunoşti şi să-l accepţi?
