E aproape vară, mai e puţin şi încingem grătarele şi devastăm ultimele petice de iarbă şi Vama Veche… Nu-i aşa că aveţi chef de-un remember long lost Mamaia&Co songs? Eu una ţin minte că întotdeauna pe plajă trebuia musai să auzi una din melodiile astea. Iar la carusele neapărat Snap – The Power…
Voi ce reminiscenţe melodice din tinereţuri mai aveţi?
Cărările vieţii mă poartă pe drumuri nebănuite şi neumblate de lăbuţa pisicească. Treaba asta ocupă timp, poate că şi de-aia mi-am cam neglijat îndatoririle bloguitoare. Dar să revenim: azi se întâmpla să mă situez pentru vreo oră la Starbucks-ul de la Victoriei.
Şi cum stăteam eu aşa şi contemplam peisagiul înconjurător în aşteptarea partenerilor de conversaţie, am observat şi eu minunile societăţii moderne (cu care de altfel nu obişnuiesc să interacţionez prea des). Şi anume în mod special cam cât de mult se lucrează într-o cafenea. Acu’ dacă aveţi impresia că mă refer la angajaţi – greşit! O nouă specie de workaholic s-a ivit în peisajul metrourban: cel de cafenea.
Mă uit la stânga: două notebook-uri. La dreapta încă vreo două. Din facere câteva mese sunt strategic conectate la reţeaua electrică. La o privire rapidă mai descopăr vreo trei laptopuri deschise, băzâind sârguincios. Câteva cucoane (a se citi grase împăunate) pline de emfază citesc de zor word-uri şi excel-uri. Vreo doi neni foarte business butonează cu sârg la leptoace. Din când în când, personagiile acompaniază munca intensă cu un strop de Blackberry sau iPhone.
Hai că intru şi eu pe făgaşul oamenilor(a)normali cu căutări mai de Doamne-ajută:
Fraţilor, ce-aveţi cu fasolea aia?! Chiar toată fasolea din România se arde pe foc? Lăsaţi-vă dom’ne de gătit, că aşa nu mai merge!
Închirierea unei locuinţe este un proces complex şi de durată, dar totodată un prilej de a te scufunda în abisul pieţei de locuinţe. Dacă reuşeşti să ieşi neatins din această încercare, poţi spune că ai trecut în sfârşit pragul maturităţii imobiliare.
Toate astea fac ca aceasă odisee să nu o poţi trăi cu bine dacă n-ai un minim de cunoştinţe de specialitate…
E o ecuaţie cu un infinit de necunoscute, unele care mai de care mai oripilante. Dacă nu ştii să citeşti printre (şi chiar prin) rânduri, rişti să te arzi rău în piaţa imobiliară. Mobila bunicii sau patul în care a decedat vreo stimabilă mătuşă sunt mobilier modern. Curat înseamnă un aspirat rapid înainte de vizionări. Fără mop, că deja e prea mult şi s-ar putea să semene cu un spital. Ultramodern e deja atunci când ai electrocasnice de prin 2000 şi faianţă cadrilată în baie. Dacă mai e şi o gresie şi un parchet laminat, e deja lux. Doi copaci ofiliţi în faţa blocului concurează cu succes la cel mai frumos spaţiu verde, fără lift ai deja sală de fitness în apropiere şi praful, mizeria şi hărmălaia de la bulevard se cheamă vedere stradală.
…care au durat 5 luni și jumătate, după 26 de ședințe și de trei ori mai mulți bani, după multe jelanii și 5 încercări nereușite cu așteptări în frig groaznic, după ce am ajuns în coada clasamentului familionului cu cel mai rușinos rezultat, ieri la ora 13.01, în sfârșit:
Ghicitoarea de azi e din atractivul domeniu al serialelor văzute în reprize de 5-7 episoade de-odată (lăudate fie torrentele!), că niciodată unul nu va mai fi de ajuns. Să purcedem, deci…
Păi un nene mid 40s plin de sex-appeal, băiatul rău da’ bun, extravagant, genial, amuzant, cinic şi puţin sărit de pe fix care rezolvă mistere. E secondat de o echipă de învăţăcei care sunt într-o constantă concurenţă pentru admiraţia stăpânului, echipă pe care nenea o supune constant presiunilor sale, fie cu scopul declarat al învăţării, fie doar pentru amuzamentul propriu şi personal. Nenea e temperat, acoperit, îngrijit şi catalizat de o constantă feminină, între cei doi existând desigur o atracţie întotdeauna în suspensie. Sună ceva familiar până acum? Vă conjur să ghiciţi serialul!
Dacă v-aţi gândit să răspundeţi House, aţi greşit! 
Ufff, că greu a fost!
Cică mi-am luat şi eu 4 zile de concediu. Da’ ce, concediul vine aşa, când vrei tu? Nu nene, tre’ să te lovească ceva, doar doar să-ţi strice cheful. La mine s-antâmplat să fie o întâlnire de gradul patru cu gripa. Ce răceală, guturai… Gripă în toată regula. Nu m-aş mira să fi fost aviară şi porcină în acelaşi timp, vă spun!!!
Cele 4 zile ale mele s-au prelungit oribil de mult într-o săptămână de coşmar, al cărei bilanţ s-a soldat cu sticluţe, pastile, spray-uri, tone de şerveţele, un borcan de miere şi cantităţi consistente de ceai. Plus văicăreala de rigoare, un pisic lăsat de izbelişte şi cam fără de mâncare (eu una n-am prea reuşit să îngurgitez nimic aproape toată săptămâna) şi nişte proaspeţi 25 de ani sărbătoriţi între valuri de mucozităţi, accese de tuse şi antibiotic.
