Cum ar arăta un meci de fotbal pentru femei cu balerine în tutu-uri roz şi galben pal, alergându-se din plié în plié sau în pas-de-deux după o minge din saten cu dantelă, pe muzica din Lacul lebedelor?…
Visam şi eu aşa; Pisicul se uită la meci şi eu tot nu înţeleg ce e ăla un offsaid.
Iar s-au călcat în picioare românii pentru o sticlă de ulei. La început chiar simţeam o urmă de milă pentru ei, până am realizat că nu de foame romănul se îngrămădeşte la promoţii. De 1 şi 8 martie s-au dat azalee femeilor în nu-ş ce oraş. Ca de obicei, mai că nu s-au înjunghiat babele pentru o floare. Deci nu e foamea, că nu cred că au mâncat la prânz azaleele oferite în dar. Iar la monumentalele cozi de la deschideri 80% din bătăioşi sunt bătrâni.
Pensionarul român e un om urât. Şi spun asta cu o mare părere de rău. Sunt oameni răi, înnăcriţi, perfizi. N-ai să vezi blesteme şi injurii mai mari sau scandaluri decât dacă-s bătrâni implicaţi. Să ţină oare de instinctul de conservare? Nu ştiu… Pensionarul va fi mereu nemulţumit (spre exemplu bunicul meu, un om care are o pensie mai mare decât salariul meu plus venituri suplimentare, e veşnic supărat, întotdeauna se plânge de preţuri şi e de o zgârcenie soră cu Hagi Tudose; fără să mai pun la socoteală că are un pesimism demn de cartea recordurilor).
Eu: Pisic, cred că știu ce vreau să mă fac când oi fi mare!
Pisicul: ???
Eu: Designer!!! (vestimentar)
Pisicul: Păi e ușor, îți punem acolo, sub nume designer și e gata.
Eu: Aș putea fi un designer mai dalinian așa, că mă pricep să combin chestii aiurea… Să pun niște cârpe colorate una peste alta și să le vând la prețuri exorbitante…
Pisicul: Cred că ți-a luat-o Lady Gaga înainte, că n-a mai făcut nimeni o haină din carne până acum…
Hiksos are mereu câte un as în mânecă numai bun să-mi întrerupă fluxul de lucru. Ce să mai, m-a lovit rău. Nu știam eu ce-mi mai trebuia pe lumea asta, de ce nu mă simțeam eu bine cu mine însămi. Trebuia să mă gândesc că instinctele mele înnăscute de uorld domineișun își vor spune cuvântul odată și odată… Da’ acu’ gata!
Îmi fac împărăție. Ce, numa’ ăia să aibă?! Deci… Întâi și întâi îmi iau eu rolul de Comandant Împărătesc Extraordinar și Grozav. Apoi dau la schimb GRATUIT (numai bine, că românilor le plac mult gratuitățile) 3 posturi de Cavaleri Împărătești, orânduiți cu slugărnicia preamăritului Comandant Împărătesc Extraordinar (ha! Tot eu!!! 
).
Când Pisicului i se pune pata, nu-l mai scot din ale lui.
Vreo doi ani mi-a tocat nervii mărunt-mărunt cu un Canon 400D. Ori de câte ori călcam prin supermarket-uri, sau magazine de profil, trebuia să asist cu evlavie la prosternările lui în fața aparatului. Îl sucea, îl învârtea, acasă citea tot felul de articole… Ce mai, era clar că odată și odată tot o să scape mâna adânc în portofel pentru el.
Acum că îl avem, eu una cam simt lipsa unuia compact. Ce să-i faci, niciodată nu-ți ajunge ceea ce ai. Un aparat compact îl poți lua foarte ușor după tine, cam încape în orice genți, surprinzi o chestie din mers – țac-pac și poza. Și ca să fiu în ton și armonie, un SAMSUNG ST80 PINK și-ar face treaba cu succesuri. La 14,2 Megapixeli nici un bugetar leneș nu mi-ar mai scăpa din vizor! 
În plus, are o groază de alte chestii (unele mai tehnice, altele mai puțin) cu care te poți juca: efecte, filtre de culoare, măsurarea luminii, note vocale… Un player audio i-ar mai lipsi, în rest le are cam pe toate. Se mai aude și de un mic macro printre tipurile de focalizare de care dispune, numai bun pentru o floare, două cum imi mai place mie să pozez. Plus că mai vine și cu un ecran de 3 inch, numai bun pentru ăștia obsedați de orice mic detaliu (așa, ca mine).
Că învăţământul românesc e la pământ ştim.Că bieţii funcţionari de la stat, cu salariile tăiate, sunt aşa nedreptăţiţi, bieţii de ei, şi asta ştim…
Chiar vis-a-vis de biroul meu e o şcoală. De stat. Unde se munceşte pe brânci întru educarea norodului bucureştean, preponderent colorat. În plus, şcoala mai face un ban doi şi din testerii de jocuri. Şi se testează acolo în draci, nu glumă! Solitaire, jocuri cu biluţe, strategie… Ce să mai! N-am văzut O DATĂ calculatorul ăsta din imagine deschis pentru un Word, un Excel sau orice alt ceva. Presupun deci că aici e staţia de testare.
Bio. Eco. Organic. Vegetarian. Vegan. Hrană vie. Home-made.
De la o vreme mă simt intoxicată cu aceste cuvinte. Apa are nitriţi. Carnea nu e bună. Cosmeticele au parabeni. Detergenţii sunt alergenici. Cancer.
Trebuie să fim bio-eco-organici. Să nu mai mâncăm tradiţional. Fără sare şi zahăr. Fără alcool. Uleiuri peste uleiuri, nici unul nu mai e bun. Peştii sunt radioctivi şi plini de mercur. Legumele pline de pesticide şi îngrăşăminte. Fructele la fel (plus că au zaharuri).
Suntem prea săraci pentru bio-eco-organic. Nici nu avem timp să fim aşa. Să cumpăr legumele din prispa ţăranului, să iau laptele de la ţâţa vacii (pardon, din lanul de soia, că al vacii e prea gras şi nesteril), sau să-mi cresc fructele în ghivece pe balcon nu pot şi nici n-am timp (nici să le cultiv prin remote nu cred că se poate). Sau să alerg prin tot Bucureştiul pentru un kil de cartofi şi unul de roşii ecologice – n-am timp, benyină şi răbdare. De asemenea, să-mi fac săpunuri, creme, unguente sau detergenţi în spatele blocului tot greu îmi vine. Nici să-mi cresc propriile orătănii cu hrană organică nu cred că-i posibil în Bucureşti.
Ați luat cu asalt DN 1 și orice petic de iarbă de prin împrejurimile orașelor de domiciliu? Ați ieșit la grătare? V-ați îmbuibat cu delicioșii mititei, cefe de porc pe grătar, frigărui, bere la 2.5 litri și ați audiat cu plăcere Guță și Salam pe ritmuri constante de ronțăit de semințe? Ați dat bine în stânga și în drepta cu PET-uri, pulngi de plastic, farfurii de unică folosință și coji de semințe de floarea soarelui?
Dacă da, atunci pregătiți-vă. Dați fuga la farmacie și luați repede niște pastile de iod. Cum, nu știți? Deja au început previziunile funebre cu centrala nucleară de la Cernavodă. E pe toate posturile. Dar stați fără grijă, statul veghează. Dormi liniștit, că sunt acolo niște oameni competenți. La fel ca ăștia din televiziuni, care nu mai găsesc alte subiecte de știri. Ce rău îmi pare că nu pot să exploateze și subiectul tsunami-urilor. Ce să-i faci, la noi mai greu… Da’ nu-i nimic, ne mai rămân câteva dezastre naturale posibile de speriat cu televizorul, la fix cât să acopere 60 de minute de știri.
Eu stau în vârful patului, mănânc pufuleți (dacă nu știați, e cel mai vândut produs din România) și aștept calamitățile. Haidi pa!
Vorbim tot timpul despre discriminare și o blamăm la unison. Cât de urâtă, imorală, groaznică este. Și nu ne dăm seama de discriminarea pe care o facem zilnic și constant cu o categorie mai aparte a populației: stângacii. Căci da, sunt mândra posesoare a unei mâini stângi mai brave decât cea dreaptă.
Cum sunt mai încăpățânată din fire, eforturile susținute ale alor mei de a mă aduce pe drumul cel bun al dreptacilor s-a soldat evident printr-un colosal eșec. Nu numai că dezvoltasem încă de la fragedele vârste ale apucării creionului tactici subversive și de ocolire, dar m-am și opus cu obstinație oricăror eforturi (vizibile sau nu) ale părinților și bunicilor întru îndreptăcire. Ba mai și purtam cu mândrie acest stindard al președinților americani sau al oamenilor de geniu.
Cugetând asupra asaltului de flori, cântecele, urări de
8 Martie, posibile felicitări cu boabe de fasole şi alte astfel de manifestări pline de ardoare feminină cu care sigur aţi fost asaltaţi de la ora 9 încoace, zic să ne plecăm urechea puţin şi la femeie, aşa cum este ea portretizată în reclamele româneşti. Să ne mai destindem niţel şi totodată să repunem în drepturi măcar azi femeia aşa cum e ea de fapt, nu cum reiese din pauzele publicitare.
♣ Femeia nu e o constipată cu năzuinţe de dansatoare din buric. Nici nu e mereu în căutarea ceva-ului consistent pentru gustarea de seară, sau a iaurțelului de dimineață, pentru facilitarea tranzitului intestinal (popular e aia cu număru’ 2).
♣ Contrar genţilor mari, din ce în ce mai mari pe care le purtăm și în care găsești de toate, de la cărți la parfumuri sau mâncare, nu cărăm detergenţi sau balsamuri de rufe. Nici la serate, nici la spectacole, nici prin parcuri sau alte locuri publice. Geanta nu e căruțul de la supermarket!
