Motto: Este rușinos că singurul lucru pe care un om îl poate face timp de opt ore este să muncească. Nu poate mânca timp de opt ore, nu poate bea timp de opt ore, nu poate face dragoste timp de opt ore… (William Faulkner)
Primul job l-am bifat în anul întâi de facultate intrând direct în pâine, cu un program de 9-10 ore pe zi, multă muncă și prea puțină apreciere. Câte povești aș putea înșira de acolo, câte absurdități și situații tragicomice am trăit în doi ani de semi-sclavie înghițită cu prețul a multor lacrimi, nervi și stress… Legile lui Murphy ar fi nimic față de legile lui tac-to, că așa i-a rămas numele de cod marelui boss până în zilele noastre. Din “incubatorul” ăla n-am rămas cu prea multe de-atunci, poate doar cu o teamă congenitală de a fi acuzată că nu mi-am făcut treaba, niște sechele nervoase și o pleiadă de perle (printre care şi Ce faci? Stai? care a rămas de legendă).
Ca individ în câmpul muncii pun mult prea mult suflet în cea ce fac. Mă enervez, mă stresez, fac din țănțar armăsar și extrapolez totul la maxim, cârând acasă un bagaj imens de presiune, pe care uneori îl plimb dus-întors între serviciu şi birou. Pentru orice suspiciune de eroare mă învinuiesc întâi pe mine, îmi fac procese de conștiință consumatoare de energie și nu pot să nu-mi asum responsabilitatea (uneori chiar și pentru ceea ce nu-s responsabilă, doar ca să fie bine şi să scap mai repede de problemă). Mă cunosc destul de bine și știu și că mai am și episoade de leneveală, iar punctul meu slab e incapacitatea de a fi pupincuristă și lingușitoare. Un mare dezavantaj în ceea ce fac, de altfel. Combinat cu simțul meu exacerbat de combativ atunci când sunt sigură pe dreptatea care-mi aparține (şi de care nu prea am parte) rezultă o ecuație tare instabilă și provocatoare. Însă cel mai mult mi-e teamă de sentimentul ăla de vinovăție, când știi că ai dat greș și că orice ai face, vei fi pus la zid spre judecare. Ce să-i faci, sunt un berbec adevărat.
) purcedem deci la săvârşirea aceastei lepşe.
Și cum mie îmi plac bananele, ciocolata cu banane, înghețata cu banane, aroma de banane în cosmetice și în general cam tot ce are gus și/sau miros de banane, iaca-mă-s cercetând (a se citi gugălind) despre această minune dulcegărească. Și cum rețeta e chiar simplă (deși am adaptat-o eu ochiometric în stilul caracteristic) m-am pus pe treabă.