De prin august încoace nu prea mi-a mai ars mie de nimic, că m-am apucat (în sfârșit!!!) de școala de șoferi. N-am prea avut deloc tragere de inimă până acu’ (de lenea mare ce mă încearcă), noroc cu alții care m-au împins de la spate. Așa că de vreo două luni tot trag cu chestia asta.
Zic eu în înțelepciunea mea proverbială: ia să gugălesc puțin, să văd ce școală bună găsesc… Zis și făcut, stau vreo două zile ancorată în toate forumurile cu și despre școli auto și în final găsesc una cu păreri mai de doamne-ajută (încă mă mai gândesc dacă să-i dau numele sau nu). Surpriză: dezinteres total! Noroc cu mine, că mai întrebam eu una-alta. Până la final, nu făcusem decât de vreo 10 ori vreo două manevre. Întoarcerea din trei mișcări s-a făcut de două ori, în ultima oră, la cererea mea expresă. Da’ să stau eu fără grijă, că oricum nu mi-o dă la examen.

