Ce faci? – Nimic. – Bine.

Posted on 16th August 2010 in Eu și numai eu!, wtf is wrong, people?!

De ce simte cineva să te întrebe ce faci în condițiile în care te vede zilnic? E una din politețurile alea pe care nu le suport și  care mi se par idioate și neconcludente (majoritatea politețurilor mi se pare mie fără rost, dar mă rog…winking De la regula asta aș excepta cazurile în care persoana în cauză nu te-a văzut de un car de ani și chiar ar fi interesată să știe ce mai faci sau cum mai ești.

Adică – mă vezi ce fac. Sunt întreagă, aparent bine, nu prezint traume fizice sau alte semne care să-ți dea de înțeles că sunt altfel decât ok. Asta poți să observi și cu ochiul liber, de altfel, fără să mai întrebi. M-ai văzut și ieri, eram cam la fel. De ieri până azi s-au scurs cam 15 ore, dintre care vreo 9 le-am dormit (poți presupune asta cu siguranță). Deci… CE NAIBA crezi ca am făcut de ieri și până azi?!?!

Dar stai! Mai e de citit din Ce faci? – Nimic. – Bine. (…winking

Ciocolată cu căpșune

Posted on 16th August 2010 in Cutia cu mărgele

Miam! :P

Parcă aș mânca niște căpșune învelite în ciocolată… Tu nu?

Dar stai! Mai e de citit din Ciocolată cu căpșune (…winking

Comuniunea Apple/Blackberry

Posted on 16th August 2010 in La grămadă, wtf is wrong, people?!

Uite că am găsit o întrebuințare și pentru Apple: să-mi încarce Blackberry-ul! Tehnica asta e grozavă! :)

Dar stai! Mai e de citit din Comuniunea Apple/Blackberry (…winking

De ce am pierdut 123 de minute cu “The Reader”…

Posted on 16th August 2010 in Cinefilisme pisicești

... Sau cum un film poate fi foarte prost. După părerea mea și părerea mea numai.

Dar stai! Mai e de citit din De ce am pierdut 123 de minute cu “The Reader”… (…winking