Cărările vieţii mă poartă pe drumuri nebănuite şi neumblate de lăbuţa pisicească. Treaba asta ocupă timp, poate că  şi de-aia mi-am cam neglijat îndatoririle bloguitoare. Dar să revenim: azi se întâmpla să mă situez pentru vreo oră la Starbucks-ul de la Victoriei.

Şi cum stăteam eu aşa şi contemplam peisagiul înconjurător în aşteptarea partenerilor de conversaţie, am observat  şi eu minunile societăţii moderne (cu care de altfel nu obişnuiesc să interacţionez prea des). Şi anume în mod special cam cât de mult se lucrează într-o cafenea. Acu’ dacă aveţi impresia că mă refer la angajaţi – greşit! O nouă specie de workaholic s-a ivit în peisajul metrourban: cel de cafenea.

Mă uit la stânga: două notebook-uri. La dreapta încă vreo două. Din facere câteva mese sunt strategic conectate la reţeaua electrică. La o privire rapidă mai descopăr vreo trei laptopuri deschise, băzâind sârguincios. Câteva cucoane (a se citi grase împăunate) pline de emfază citesc  de zor word-uri şi excel-uri. Vreo doi neni foarte business butonează cu sârg la leptoace. Din când în când, personagiile acompaniază munca intensă cu un strop de Blackberry sau iPhone.

Dar stai! Mai e de citit din Aproape de 1 Mai Muncitoresc (…